Se spune ca frumusetea vine din interior. Ca bunatatea vine tot de acolo. Daca m-as gandi mai mult as crede ca totul vine si se duce acolo. In acest interior in care nu stim nici noi ce ascundem. De fapt cred ca este un cerc. Pe care nu il facem cu noi,ci cu ceilalti. Noi dam frumusete pentru a primi frumusete. Cu toate acestea stiu ca atunci cand zambim trebuie sa simtim ca zambim, altfel este doar o stare, nu si un sentiment. Daca simtim ca viata este frumoasa trebuie sa simtim cu totul, cu acel interior.
Am citit acum ceva timp un articol in care se spunea ca daca ne convingem pe noi ca suntem frumosi, atunci acel ceva in noi incepe sa arate frumos, incepe sa emane frumosul. Nu ma refer doar la un machiaj care ne pune ochii in evidenta. Poate daca nu am crede ca suntem frumosi asa cum suntem, acel machiaj ar pune in evidenta doar niste ochi tristi sau goi. Poate niste haine la moda te-ar face sa te simti mai bine cu tine? Nu. Daca tu nu simti ca esti mai mult decat muschi care se tin pe oase si cu ajutorul unor sinapse esti mai inteligent decat animalele, atunci nu esti decat un ceva, pe nume om, care pune ceva, pe nume material, pentru ca am creat conceptul de rusine in societate.
Frumusetea este atunci cand zambim cu acel interior, cand privim apusul ca pentru prima oara. Frumusetea se naste in fiecare zi, din noi si pentru a fi daruita. Daca o pastram o pierdem. A fi frumos nu sta in ultimele haine la moda, intr-un machiaj profesionist, ci in puterea de a crea frumosul in circumstante grele si uneori urate. Cu restul imbracam ceva ce ar trebui sa stim ca avem, dar trebuie scos si daruit in fiecare zi.
Comments
Hey, you!
Sunt total de acord cu distinctia facuta de tine intre frumusetea materiala si cea interioara care, pana la urma, este frumusetea adevarata.
Totusi, uneori se intampla ca tu, oricat de mult ti-ai dori sa-ti arati acel eu interior, acea frumusete pura despre care vorbesti, sa nu poti face asta din simplul motiv ca ai incercat si in trecut, iar cei din jur au ales sa te „ingroape”.
Exista situatii cand incepi sa crezi in tine si incerci sa arati lumii cum esti cu adevarat, insa atunci cand fericirea ta se simte, iar zambetul tau este real, adevarat si nu trucat (cum sunt in general zambetele oamenilor), ceea ce simti, tristetea si dezamagirea, te determina sa inchizi acea frumusete in tine pentru a te proteja de cei care, intentionat sau nu, iti vor face rau.
Nu am de gand sa las un comentariu kilometric, pentru ca nu e blogul meu sa las un post sau ceva asemanator, si, oricum, cred ca te-am innebunit destul cu frazele gigant pe care am prostul obicei sa le scriu O:-)
E geniala observatia ta, multi nu sunt capabili sa vada frumusetea intr-o asemenea maniera. As completa, totusi, cu faptul ca, in opinia mea, exista momente cand, pentru a fi pastrata pura intr-o lume patata, frumusetea unui om trebuie tinuta ascunsa pana cand ea singura va simti ca este momentul sa se arate 🙂
Sper ca intelegi ce vreau sa spun. Multumesc pentru post, mi-a starnit interesul (pe langa faptul ca m-a ajutat sa-ti descopar blogul :D) si abia astept urmatoarele articole 😀
P.S.: Tot kilometric e comentariu :-s Scuze :-s
stai linistita…imi place vorba muuuulta
:*
Super opinie…o sate adaug in blogroll pe blogul depe wordpress…cat priveste postarea aia cu lenea, deja am propagat-o pe polimedia.us/fain.ca merita vizitata intens in urmatoareleore. Cu drag, Adi.
Te bag in blogrollsi pe Feminis blog,cu voia ta.