Iubesc creatiile casei de moda Chanel. Se pare insa ca in lumea modei are loc ceva care ar trebui sa ne ingrijoreze. Nu manechinele. De acelea s-au ocupat parintii speriati. Noi ar trebui sa ne ingrijoram de aceasta dorinta a fiecarui designer de a atrage atentia, de a fi cel mai sclipitor in marea ,,biblie Vogue”.
Atunci cand este vorba despre un produs de mancare se cere fidelitate si este intors pe toate partile, supus unui adevart interogatoriu pana este incercat. Dupa care incepe un intreg proces de pastrare in mintea si inima consumatorului. Daca in timp i se incearca o schimbare, oamenii devin foarte suspiciosi. Ma gandesc la o astfel de abordare si in ceea ce priveste moda si schimbarile acestea bruste de concept. Nu imi place aceasta frematare a personalitatii. Iubesc creativitatea. Dar nu imi place chinul mintii.
Si ca sa fiu mai explicita ma iau sus si tare de aceasta poza care nu ma prinde. Recunosc cu mana pe piept ca haina, panatalonul si rochita luate ca atare sunt foarte frumose si clasice spiritului Chanel. Dar nu inteleg aceasta combinatie tulburatoare de a pune rochia peste pantaloni. Daca nu mai au nici o idee, designerii de la casa Chanel ar trebui sa ia o pauza. Sa plece in vacanta. Strica tot conceptul brandului si ne pun intr-o mare incurcatura.
Ca oricare alt brand consider ca si casele de moda cu o anumita istorie in spate sa isi pastreze valorile cu care au plecat la drum. Nu sunt un salam, sunt branduri si simtiri care ne ajuta sa ne exprimam personalitatea. Sunt bucati de materiale gata sa indeplineasca vise.
Toate trei piesele aruncate asa seamana cu o mare nepasare pentru persoana ta in ziua aceea. Te-as intreba ce ai patit.
Cand suficient este suficient?
