Sunt acel adult care a crescut fara animale in casa. Am iubit o catelusa care locuia pe langa locul de munca al mamei, dar nimic mai mult.
F
lorin al meu a avut un York simpatic si tare cret. Impreuna am avut si un mic amstaff care ne-a facut viata mai fericita. Mierea din viata noastra ne-a parasit mult prea rapid. Atunci eu am spus gata. Nu mai vreau animale in viata mea. Nu suport despartirile. Prefer sa fiu nesimtita si sa nu ma duc sa imi iau la revedere. Sunt lasa si nu suport acest sentiment de despartire.
Dar intr-o seara a aparut la noi in masina Luna. Povestea numelui este alta, dar asa o cheama pe noua hoata de papuci si sosete.
Luna este nou nouta si plina de emotii si dragoste. Luna noastra este ca un copil pentru noi. I-am cumparat cele mai frumoase castronase, cele mai simpatice jucarii si e pe drum cel mai dragut cosulet. Intre timp imi fura perna si pilota. Si musai sa doarma in brate. Trebuie mangaiata si pupata pe frunte inainte de noapte buna.
Cand ajung acasa si ma asteapta cu urechiusele ridicate mi se umple sufletul de fericire. Vine si se pune cu burta in sus la scarpinat. Dupa care fura un pantof/papuc/adidas si maraie cu el in gura. Ma gandesc ca spune: ,,Asa de bine imi pare ca ai venit ca imi vine sa musc din pantoful asta.” :))
Cand vede macarea e ca si cum il vede pe Dumnezeu. Apa poate sa ii lipseasca cu desavarsire, dar mancarea e baza. Jucariile ei preferate sunt firele din covor, capacele de plastic si betele. Cateodata mai sare ca o capra cu un plus sau o minge in gura. Se cearta cu ele prin toata casa.
Luna mea e minunata si sper ca stie cat de mult o iubim.
