Toată viața am căutat să mă bucur și să zâmbesc cât pot de mult. Chiar dacă uneori pe interior era întuneric, în mintea mea a luat viață gândul că dacă zâmbesc și mă bucur de viață și ea, la rândul ei îmi va zâmbi și îmi va da motive să văd tot ce are mai frumos de oferit.
Până la 27 de ani am învățat acești pași pentru zile faine alături de oameni și cum să îmi hrănesc sufletul cu frumos.
- După ce deschizi ochii dimineața zâmbește. Îți setezi creierul să fie fericit și te relaxează chiar și gestul în sine. Hai încearcă acum. Zâmbește larg cu gura până la urechi.
- Privește cerul. Nu contează dacă plouă sau e un soare orbitor. O să îți dai seama că este o nouă zi care îți oferă noi oportunități. Cum să nu zâmbești când știi că ai și ziua de azi în care poți îndrepta un rău pe care l-ai făcut, poți învăța lucruri noi, poți pleca să vezi lumea, poți întâlni iubirea sau poți să vezi, pur și simplu.
- Dacă afară e soare și frumos bucura-te de tot. Nici nu mai contează că stai cu chirie sau nu ai bani de un suc. Fii fericit ca vezi cerul și că îți vezi fața. Sunt atâția oameni care nu se cunosc, doar se simt. Și ei sunt fericiți că pot avea și asta.
- Dacă ești cu cineva drag în casă îmbrațișează-l/o. Te va face și mai fericit.
- Mănancă dimineața. Nu doar că ai n beneficii din punct de vedere nutrițional. Dar niște studii ale unor cercetători britanici arată ca mâncarea ne face fericiți. Așa că pregătește un mic dejun copios pentru tine, sufletul tau, cainele/pisica/pestele/testoasa și EL/EA.
Dacă ai cum, încearcă să deschizi geamurile și balconul să intre fiecare gură de aer în casă. Nu e greu să fii fericit. Partea grea este să realizăm cât de ușor este să fii fericit. Nu te învață nimeni să fii multumit și fericit în viață. Singuri trebuie să găsim această cale. Important este să nu ne uităm calea mulțumirii și fericii în drum spre succes. 🙂