Cu toții ați văzut pozele de la ELLE Style Awards și cu toții ați comentat ținuta Antoniei sau a Corinei. Cei care urmăriți vloggeri prezenți la eveniment sigur ați prins și primele idei de la fața locului. Ei bine, pe lângă toate pozele și toate fesele goale sau mai puțin goale au mai fost și altele care ar trebui menționate. Să începem cu începutul. Tema din acest an a evenimentului a fost artsy. Express yourself. Ce anume înseamnă artsy?
Origine și istorie:
,,adj.
„pretentiously artistic,” 1902, from arts (seeart(n.)); originally especiallyartsy-craftsy, with reference to the arts and crafts movement; alwaysmore or less dismissive or pejorative; artsy-fartsy was in use by 1971
artsy-craftsy
adjective
Pretentiously and self-consciously artistic; straining for esthetic effect: anartsy-craftsy little boutique on Nantucket (1940s+)” (sursa)
Locul unde a avut loc evenimentul este același ca în fiecare an: Palatul Parlamentului. La intrare te întâmpinau niște domni care nu prea știau ce trebuie să facă. Treceai prin filtrul de la intrare (da, dat geacă/haină jos, pus în cutie ca la aeroport, împreună cu geanta și telefonul), ajungeai la garderobă unde ți se cerea să lași invitația (multora nu le-a cerut asta ) după care străbăteai un coridor lung până la încăperea superb amenajată pentru eveniment. Corner-ele Sephora, After Eight, Lancome, Stella Artois și L’Oreal au fost foarte frumos încadrate în decor și nimic nu era pus în drum sau de dragul de a fi acolo. Scena, ecranele și sonorizarea au fost pe masura evenimentului. Roxana Voloseniuc a fost superbă în acea seară. <3
Scoatem din categoria invitați: nominalizații anului și echipa ELLE. Rămânem cu foarte puține femei și foarte puțini bărbați care au înțeles că pe lângă artsy mai era și partea cu EXPRESS YOURSELF, nu cum crezi tu ai putea să fii atracția serii. În acest mod am avut parte de momente în care am crezut că era de fapt tema Halloween și noi, ceilalți, eram greșit îmbrăcați. Mulți dintre cei prezenți au fost atât de absorbiți de propria persoană și de a se exprima atât de mult în ochii celorlalți încât au uitat să pună lângă artsy ideea de gală și Palatul Parlamentului. Pe fruntea multora scria mare UITĂ-TE LA MINE! Știu că e în natura umană să fim egoiști și să ne gândim la noi, dar te întristezi să vezi că exista oameni care nu sunt siguri pe ei și preferă să facă un mare show exterior, dar să se golească de tot pe interior.
Omul meu este actor. Prin prisma acestui lucru am stat mulți ani la repetițiile lui, alături de adolescenți în curs de a deveni actori și actori mai târziu, dar zău vă spun că ARTA e despre simțuri. Arta asta pe care toată lumea o vomită în ultimele luni nu e ceva care se fabrică noaptea, nu e ceva ce poți măsura și mai ales nu e ceva care moare dupa 24 de ore. Arta se naște din sentimente diverse și se transpune în moduri diverse. Arta nu e atunci când nu știi cum să țipi dupa atenție. Munca ta atrage singură atenția pentru că arta vorbește despre sufletul celui care îi dă viața. Și Doamne, ce suflete triste am văzut la acest eveiment.
Una peste alta, ca pont pentru următoarele evenimente ar fi o muzică mai bună până la decernarea premilor și după. Artiștii invitați să performeze în fiecare an au fost excepționali și și-au făcut treaba cu vârf și îndesat.
In încheiere, evenimentul a fost unul reușit și este acel eveniment din an unde toată lumea ține morțiș să ajungă.
Lucille.
P.S.1: Știu 2 evenimente care se fac o dată pe an și care bat fără să se complice prea mult orice există la ora actuala. Dar sunt cu listă scurtă amândoua prin urmare nu vă spun care sunt. Nu vreau să vă fac inima rea. Vă dau doar un pont: unul e organizat de o televiziune și unul de un radio.
P.S. 2: Mai jos vă las și câteva poze cu ținuta mea. Just saying. 🙂