Noi ăștia mai mici din familie facem mereu ceva care să ne scoată moț în față. Acesta este ciclul copilăriei celui mai mic din neam: este mereu cel mai răsfățat și toată lumea îi oferea lui tot.
Vă povesteam acum ceva timp aici despre pățania cu Fanta. Să nu credeți că acel episod a fost învățare de minte. Nu cred că va fi vreodată ceva care să mă țină departe de gustul dumnezeiesc al dulciurilor. Toată lumea care mă cunoaște știe că mă poți răpi cu o bomboană și nu scap nici o ocazie în care să mănânc ceva bun.
Imi aduc aminte că la sfârșitul clasei a 8-a colegii surorii mele au organizat o mică petrecere în clasă. Când am auzit acasă că urmau să fie aduse cantități considerabile de dulciuri ochii mei au început să sclipească și simțeam fiecare particulă din mine cum se dilata, stomacul urmând să ia forma unui sac. Sora mea a specificat clar că nu o să merg cu ea deoarece era ferm convinsă că urma să fac ceva care va aduce oroare imaginii ei. Bineînțeles ca ochii mei plin de rugăminți s-au mijit ca un câine abandonat în pădure și am cerut insistent preț de câteva zile să o însoțesc. Sub sfântul jurământ am mers cu condiția să stau cuminte pe un scaun, beau 1 pahar cu suc și mănânc o prăjitură după care mă duc cuminte acasă și las fata să se distreze. Parca a fost ieri pentru mine. Sora mea s-a îmbrăcat frumos într-o rochița și în picioare avea niste sandale cu alb și negru foarte frumoase. Eu am mers ca la piață. Nu prea mă interesa pe mine cum ar trebui să mă îmbrac pe vremea aceea. La cât îmi plăcea să stau afară să mă joc, îmbrăcatul cu haine frumoase nu făcea parte din program. Mă și văd mergând cuminte după ea și îmi promiteam singură că o să fiu cuminte și nu o să fac pe nimeni de râs.
Când am ajuns la clasă, scaunele erau scoase pentru a se putea dansa și mesele erau întinse pe un perete. Lângă farfuriile de plastic stăteau, parcă într-o aură divină, cutii întregi cu tot felul de prăjituri. Ați văzut ce îi făcea inelul lui Frodo? Așa făceau și prajiturile cu mine. Am zis că mă duc să iau 1 prăjitură, 1 pahar cu suc și gata. Plecam acasă liniștită la joaca mea și la prăjiturile mele. Daaar planul de acasă nu e același cu cel din târg. M-am așezat liniștită lângă masă și am luat o prăjitură. Am mai luat una și încă una, iar una și încă una până când aveam degetele mai lipicioase ca o caramea. De suc nu m-am atins că știam că nu mai dau drmul sticlei din mână. La un moment vine sora mea și îmi spune să încetez că am făcut-o destul de râs. Practic mă văzuseră toți colegii ei cum băgasem în mine aproape și fața de masă.
Dragi foști colegi ai surorii mele, îmi cer scuze că v-am mâncat prăjiturile, dar erau așa bune și voi dansați de parcă nu mai auziserăți muzică până atunci. Trebuia să mâncați mai întâi dulciurile și după aceea să dansați. Acum trăiesc cu regretul toată viața. Nu că le-am mâncat, ci că am făcut-o de ras pe sora mea. :))
P.S.: Pot să o însoțesc la reuniunea de anul acesta?
