7 noiembrie 2018

Am ales să învăț arta păcii, când în mine este un mare război.

Începutul este legat mereu de plecări. Am plecat din Cărbunești să văd lumea și să învăț despre mine mai multe. Doar dacă ești pus în diverse situații și scos din zona de confort te vezi pe tine cu adevărat. Sau poate e doar o plăcere de-ale mele de a-mi face viața complicată, cum obișnuia să îmi spună profesoara de franceză.

Am ales în timp doar job-uri care să mă provoace și să mă facă să creez: o soluție, o idee, o… ceva. Știam că vreau să: scriu+publicitate+grandoare( nu a mea, ci a produsului finit)= job-ul ideal. După cinci ani ceva a făcut click în capul meu și am pornit o căutare asiduă a acelui job ideal. Și am pornit un adevărat război interior în a-l găsi. Când ieși din zona ta de confort știi că va fi urât, dar eu am avut un șoc. Oamenii, piața, ideea de media din cealaltă barcă… cumva nimic nu se lega cu ce auzisem eu că este media. Căutam să îmi descarc frustrările pe cei din jur că nu găseam eu ce căutam.

De doi ani sunt în razboi cu mine, dar simt miros de pace, acum la început de 2020. Războiul a început la mijlocul anului 2018. Am zis să îmi caut un dojo unde să învaț arte marțiale și să lupt cu toate gândurile. O parte din arte marțiale au fost eliminate rapid. Ideea de a trage unii de alții nu mă ajuta. Trag alții de mine și nu luptăm într-un dojo. Ana, prietena mea, m-a intrebat dacă am luat în considerare aikido. Ea făcuse în timpul facultății, în Anglia și ii plăcuse. Eu am făcut ochii mari precum melcul, m-am găndit la Steven Seagal și am chicotit în sinea mea. La cât sunt eu de împiedicată risc să mă rup în două fără să învăț vreo priză. Și nu de mine îmi era că îmi scot ochii, ci de ceilalți.

Am contemplat câteva zile și mi-am dat seama că știam din vedere pe cineva care practică arte marțiale, dar nu știam ce anume mai precis. Am făcut o cercetare scurtă și da, era sensei în arta păcii. Am dat un mail către adresa dojo-ului și din noiembrie 2018 am învățat să cad și să mă ridic în picioare. Nu o fac perfect, dar îmi dau în fiecare miercuri și vineri silința să fie din ce în ce mai bine. Învățând despre aikido într-o perioadă în care războiul nu doarme nici măcar o secundă, m-a ajutat să mă cunosc. Mi-am dat seama ieri că toată pacea din aikido o pot pune în pacea de zi cu zi.

1. Să fiu mereu pregătită să cad, dar să nu pic ca un bolovan.

2. Să fiu mereu pregatită de un atac și să stau dreaptă și echilibrată în fața lui.

3. Să fiu flexibilă în fata schimbărilor.

4. Nu trebuie să te lupti mereu. Uneori tot ce trebuie să faci e să te dai la o parte din fața atacului.

5. Folosește forța adversalui să te aperi.

6. Cea mai importanta lecție pentru mine – arată-i adversarului că știi să lupți atacându-l în punctele sensibile.

Nu pot să vă spun în cuvinte cât de multă pace aduce aikido în războiul meu. Poate că nu este nici o coincidență că dojo-ul unde merg se numește Hakken, cuvânt care se traduce prin ,,descoperire,,. Ieri mi-am dat seama că 2020 nu va mai fi despre o listă de dorințe si obiective, ci mai degrabă despre unicul obiectiv: fericirea. Unica dorință: să mă facă fericită. Așa a apărut și aikido. De doi ani de când fac liste cu obiective nu m-am bucurat la atingerea niciunuia, pentru că sunt legate de confort, nu de fericire. Aikido în schimb a venit brusc și îmi aduce mereu fericire și confort. E ca o sursă de izvor al fericirii.

In 2019 cei doi sensei m-au încurajat să cad corect și să revin în picioare, neștiind că de fapt mă încurajează să renunț la tot ce nu mă mai face fericită. Cu fiecare cădere îmi dădeam seama de toate cele care nu îmi plac acum, în acest moment al vieții. Dar despre ei vă scriu altădată că sunt oameni mișto de la care am învățat nu doar aikido, ci și să mai adaug o cărămidă la zidul încrederii în mine. Raluca este jumatatea mea de la Hakken. M-a împins mereu când mă descurajam și când lucrez cu ea mă încarc de multă energie pozitivă.

Mai că îmi vine să vă invit la Hakken să învățați arta păcii, aikido, dar nu vreau să o împart pe Ralu cu nimeni. Dacă totuși vă doriți, cursurile se țin miercurea și vinerea de la ora 19:00. Veți fi uimiți cum o oră și jumătate nu vă veți gândi la altceva în afară de poziția voastră față de ceilalți, cum țineți mâinile și picioarele și toate celelalte vor fi undeva departe. Maimuța din capul vostru va avea de lucru.

Domo arigato oameni dragi! 😊