Draga tu,
Inca de cand ma stiu am avut o placere de a sta langa oameni. Dar pe cat de mult imi place sa ii aud, sa ii simt si sa le cunosc dorintele si supararile, pe atat de mult imi place sa stau singura. Stiu ca nu intelegi acum, dar lasa-ma sa iti explic. Imi place sa casc gura intr-un grup de oameni minunati si sa ii analizez. Nu psihologic ca nu sunt maniaca. 🙂 Imi place sa cunosc omul in sine. Cu fiecare grimasa. Ma face sa ma simt mai umana. Sa stiu ca sunt si alti oameni care se tem de muste, ca nu le place pepenele galben si ca iubesc toamna si aerul ei. Nu vorbesc foarte mult cu ei. Sunt un bun ascultator. Recunosc sincer ca si cand ma apuca vorba nu ma mai opresc. Imi iese fericirea prin toti porii si prin toate literele.
Cu fiecare om pe care l-am adaugat vietii mele am ajuns sa imi fac lumea mea. Am si mobilat-o. De aceea tind sa iti spun, chiar daca ti se pare ciudat, ca nu las pe oricine sa intre in ea. Sta la un adevarat interviu pentru viza. Si are reguli stricte de urmat. Au fost cazuri cand oamenii care au intrat au facut mizerie. Au calcat diverse in picioare si jur ca imi venea sa sar cu matura la ei. Decat sa fiu violenta am deschis usa si gata. Pa si la revedere.
Nu stiu ce cuvinte sa aleg ca sa ma intelegi ca uneori este greu sa imi deschid o simpatie. Zau pe cuvant ca ajungi sa iti fie frica de mizerie. Ii este frica omului sa mai spuna ca are prieteni, ca il cunoaste pe X sau sa bage mana in foc pentru Y. Sunt in stare sa te pradeze la primul colt de strada. Multumesc lui Dumnezeu ca tu esti mereu acolo. Mereu acasa in lumea si in inima mea si bratele tale sunt granita lumii mele.
Tu, Galusca minunata sa nu te schimbi. Iti promit sa am grija de tine granita firava. Te voi vopsi mereu, te voi repara si imi voi bea cafeaua vorbind despre tot ce am visat vreodata.
P.S.: Dragai oameni, fiti buni si zambiti. Sunt singurele lucruri care se intorc la voi si nu va ranesc.
Cu drag,
Lucille.