Abia aștept să te respir

Sunt zile în care te trezești obosit, zile în care nu îți mai aduci aminte ce gânduri te-au ținut treaz toată noaptea. Sunt zile în care te trezești cu chef de viață, zile în care ești gata să te lupți cu oricine pentru credințele tale, pentru tine sau pentru alții. Sunt dimineți în care doar te trezești și nu știi încotro să te duci cu tine și cu tot ce ai. Dar sunt dimineți în care te trezești cu dor. Și nu e un dor de o persoană, nu e un dor de o perioadă frumoasă, nu e un dor de un moment, nu e un dor ușor. Nu e vorba de un dor pe care îl poți păcăli că i s-a dus timpul, nu e un dor căruia să îi programezi o alinare.

Sunt dimineți în care te apasă dorul de un loc în care nu ai fost. Sunt dimineți în care dorul pentru un aer pe care nu l-ai inspirat până acum te face să strâmbi din nas la tot ce respiri lângă tine. Sunt dimineți în care dorul pentru un drum pe care nu ai mers niciodată te face să nu știi pe unde să calci. De fapt ai fost în locul acela cu inima, cu gândul și cu dorința. Si nimic nu te leagă mai tare de un loc în care nu ai fost până acum ca dorința.

Dar vor veni dimineți în care te voi respira ca pe cel mai pur aer. Vor veni dimineți în care drumul va fi unul cunoscut și fiecare deget de la picioare va apăsa cu putere peste tine. Dar cel mai fericit va fi sufletul care își va alina un dor căruia nu știe ce cântec să îi mai spună.