Anul trecut pe 16 ianuarie le-am propus fetelor ca în 2020 să sărbătorim la Therme Ziua Internațională a statului degeaba. Nu mai fusesem acolo deci nici nu știam dacă îmi place sau nu. Dar voiam să sărbătorim ca fetele, așa cum vezi în filme.
Sunt sora cea mică prin urmare nu îmi place așa mult să împart ceva doar pentru că trebuie. Împart dacă simt eu că îmi doresc acest lucru. Așa procedez cu orice și oricine din viața mea. Aici includem oamenii frumoși pe care îi vreau doar pentru mine. Dacă nu știți ceva despre mine este pentru că nu vreau să vă spun. Și cu asta sunt sinceră la orice oră din zi și din seară.
Cum ziceam, am decis într-un minut din 2019 să petrecem ziua de 16 ianuarie 2020 la Therme București. Nu m-am gândit o secundă în viața mea că acest lucru nu va avea loc. Mi-am luat liber cu multe luni înainte, am anunțat din timp la muncă: nu contează dacă vine Apocalipsa în ziua aceea, eu merg cu fetele la Therme. Și Universul m-a auzit. În decembrie am primit cadou un voucher pentru Therme și mi-am spus băgând-ul lacom în geantă: O să o iau și pe Anca la Therme. Nici ea nu a fost și ne-am distra de minune.
A venit 16 ianuarie 2020 și eram atât de entuzismată că mergem, încât am ținut-o pe Anca 30 de minute în frig la Victoriei în statie. După o zi perfectă cu fetele mele perfecte am realizat ceva mega important în drum spre casă: gândul pozitiv și imaginația fac totul. Gen dăăă 😂 Am citit multe cărți motivaționale, dar cumva mă entuziasmam pe moment și la primul hop cădeam ca mămăliga. Dar din 2019 și până în 2020, azi, am lucrat mult cu mine și încă mai lucrez. E ceva ce trebuie să faci zilnic. Să crezi în tine și să ai puterea să te vezi într-un loc, cu toate creditele in suflet, e greu. Știu ca vorbim de Therme nu de Globurile de aur, dar de la un pas mic mi-am dat seama câte aș putea să fac dacă mi-aș acorda mai întâi eu mie credit.
Mi-am imaginat un an întreg cum ne vom distra, cum vom sta efectiv toată ziua și când momentul a venit, exact asta am făcut.
Dând timpul înapoi am primit până acum cam tot ce mi-am dorit, așa cum mi-am dorit. Ce nu am primit nu a fost pentru sau nu e încă momentul. Nu știu dacă mă credeți nebună, dar Universul ne oferă ce vrem noi. Trebuie doar să îi spunem când am avea nevoie și cât mai specific ce anume vrem. Și pe lângă cerere oferiți-vă și credit că meritați. Nu în fața altcuiva că nicio comparație nu e sănătoasă, ci voi pur și simplu meritați acel ceva pe care vi-l doriți.
Cum era un citat pe Pinterest: Mintea ta este un lucru puternic. Când o să începi să îl umpli cu gânduri pozitive, viața ta se va schimba. Because karma is a bitch aș completa eu și nu ai cum să gândești rău și să primești bine.
Să curgă imaginația!
Comments
Fara sa gandim prea mult, uneori ne dorim sa fie altfel: altfel ziua, altfel prietenii, altfel calatoria…altfel viata! Si de ce sa n-o facem! Bravo!
Author
Daaa exact așa. Cumva dacă știm precis ce vrem, Universul ne ascultă.😁